Șantierele sunt deschise în mai multe zone ale comunei Cristian. Lucrurile se mișcă, iar comuna Cristian se dezvoltă.
În aceste zile, pe și   pe drumul care leagă cartierul „La sere” de DN1, s-a turnat al doilea strat de asfalt. Acest proiect, finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, se apropie cu pași repezi de finalizare, urmând în zilele următoare să se monteze balustradele și stâlpii de iluminat.
Lucrările de evoluează rapid și se lucrează pe mai multe fronturi. După ce s-a finalizat construirea celor doua etaje de peste bucătăria existentă și construirea șarpantei, la exterior s-a început izolarea clădirii. La interior, s-a finalizat montarea instalațiilor electrice și de ventilație, s-au montat geamuri noi din lemn stratificat în toată clădirea și urmează să se continue lucrările cu instalațiile termice și sanitare, iar apoi cu finisajele interioare.
Și proiectul de ț de pe str. VII se apropie de final. Săptămâna trecută s-a instalat stația de pompare a apei menajere. Urmează, în perioada următoare, aducerea drumului de pe str. VII la starea inițială, recepționarea proiectului și punerea în funcțiune a instalației.
Proiectul de . este de asemenea pe ultima suta de metri, zilele acestea efectuându-se ultimele lucrări.
Anexăm poze de la fiecare proiect și vom reveni cu informări la momentul recepționării acestor proiecte.
Ioan Seuchea
Primarul Comunei Cristian