Strazile Comunei

Există o asemănare între Cristian şi New York, comuna Cristian având ceva specific în România, denumirea străzilor care este în cifre de la I – XXIV, fiecare stradă având şi nume date de populaţie (atât în limba germană cât şi în limba română), dar nemarcate pe tăbliţe.

I

Uliţa Poplăcii

Straussenburggasse

II

Uliţa a nouă

Neugasse

III

În cânepi

Kletitengassehen

IV

Pe insula

Brückengasse

V

În piaţă

Marktgasse

VI

La răstoacă 1

Fless 1

VII

La răstoacă 2

Fless 2

VIII

În cureche

Krautgasse

IX

În luncă

Wiesengasse

X

Str. Bisericii

Kirchgasse

XI

Uliţa Răilor

Harnischgasse

XII

Str. Viilor

Weingasse

XIII

Râul mic

Hinterbach

XIV

În ungheţ

In den Weiden

XV

„În pietriş”

Steingassse

XVI

„În cloştoră”

Klostergasse

XVII

Str. Lungă

Langgasse

XVIII

Str. Morii

Mühlgasse

XIX

Grădina Popii

Pfarrengarten

XX

Uliţa Poplăcii

Bei den Zigeunern

XXI

Drumul Gurenilor

Gurenerweg

XXII

Mărăjdie

Zigeunerschneeberg

XXIII

„În cânepi”

Hanfparzellen

XXIV

Ulita gării

Auf der Insel

XXV

Strazi nou înfinţate

XXVI

Strazi nou înfinţate

XXVII

Strazi nou înfinţate

XXVIII

Strazi nou înfinţate

Puţini cristereni mai cunosc astăzi aceste numiri istorice, fiecare stradă având multe istorii şi legende locale strâns legate de edificarea comunei.

Se pune o întrebare: cine şi de ce a „rebotezat” străzile cu cifre romane şi în ce măsură există vreo asemănare între Cristian şi New-York? Oare este unica localitate din România care are numerotate străzile cu cifre romane?

La ultima întrebare este relativ simplu de răspuns şi vom constata că mai sunt localităţi ce se mândresc cu numerotarea străzilor: oraşul Tăuţii Măgheruş (Maramureş), comuna Şag (judeţul Timiş cu 105 străzi numerotate), oraşul Sulina cu principalele bulevarde numerotate, străzile perpendiculare purtând numele unor personalităţi istorice şi literare, etc.

Vă invităm să vizitaţi comuna Cristian cu cele 24 de străzi din intravilanul istoric:

Strada I –Uliţa Poplăcii – Straussenburggasse – Poplaker Gasse

Comuna Cristian, atestată documentar la 1223, este situată în vestul municipiului Sibiu (la 10 km) şi în nordul comunei Poplaca, legătura cu această comună făcându-se printr-un vechi drum de hotar, astăzi utilizat doar pentru cultivarea pământurilor şi creşterea animalelor. În Transilvania, Mărginimea Sibiului reprezintă (fără excluderea Ţării Oltului) cea mai importantă zonă etnofloclorică, zonă ce şi-a păstrat identitatea dealungul secolelor.

Mărginimea este o veche vatră de etnogeneză românească, regiune ce şi-a conservat atât specificul agro-pastoral cât şi de leagăn al ortodoxiei transilvane. Deşi, în anul 313, prin edictul împăratului Constantin cel Mare, creştinismul a fost acceptat oficial, în Mărginime,  năvălirile popoarelor barbare dar şi dominaţia străină a amânat – timp de secole – edificarea bisericilor de zid. Românii şi-au păstrat religia construindu-şi biserici de lemn, tăria credinţei fiind greu şi des încercată, dealungul secolelor. Nu întâmplător, în Răşinari, a fost vechea reşedinţă episcopală a Transilvaniei, românii din Mărginime păstrându-şi nealterată credinţa, dar şi obiceiurile şi tradiţiile.

Astăzi, teritoriul administrativ al comunei Cristian este format din trei zone: Cristian I – în lunca Cibinului şi depresiunea Sibiului, Cristian II – pe valea Mărăjdiei şi Cristian III – în staţiunea Păltiniş. Teritoriul administrativ al comunei însumează 7116 ha, din care intravilanul localităţii este 344,39 ha.

Pe acest drum veneau până nu demult, carele transportând varul din cariera de la Poplaca dar şi lemnul pentru construcţii şi foc sau turmele de animale. Astăzi cei 13 km până la Poplaca se fac pe drumul judeţean DJ106E, prin Orlat – Gura Râului – DJ106D, drum modernizat ce constituie centura turistică a municipiului Sibiu, făcând legătura cu comuna Răşinari.

Pe vechea uliţă a Poplăcii – numită de saşi şi landleri – Straussenburggasse, s-a construit în anul 1909 primăria comunei Cristian, spaţiul piaţetei configurând – în timp – un centru administrativ comunal; clădirea impunătoare a administraţiei locale are, în faţă, monumentul eroilor (construit în 1956) şi păstrează în curte una dintre cele mai mari şuri din comună. În spaţiul vechiului grajd de cai şi tauri reproducători au fost amenajate birouri, magazii şi biblioteca publică din Cristian (în 2014). Pe strada I nr. 18, se află dispensarul veterinar, instituţie locală ce deserveşte crescătorii de animale din comună.

Comuna Cristian este înfrăţită cu oraşul Leuven – Belgia, fiind „adoptată” din 16 octombrie 1989, prin „Acţiunea Satele Româneşti”; în perioada 1990-2015 relaţiile dintre cele două localităţi s-au dezvoltat continuu, comunitatea belgiană sprijinind dezvoltarea durabilă a comunei.

Strada II – Uliţa a nouă, Uliţa Gării – Neugasse, Bahngasse

foto pag 303Strada II numită şi „Uliţa a nouă” sau „Uliţa Gării, Neugasse – Bahngasse” este parte a drumului judeţean DJ 106E ce face legătura cu Orlat (6 km), Gura Rîului (9km), respectiv staţiunea Păltiniş (26 km) dar şi cu Sibiel (12 km) – Cacova – Vale – Sălişte (13 km) – Tilişca – Poiana Sibiului – Jina (35 km) – Şugag (47 km  până la DN 67C – Transalpina).

Pe această stradă (la nr. 9), ce a păstrat câte ceva din farmecul de odinioară, s-a deschis primul hotel din comună: Spack Hotel (în 1993), deschis într-o gospodărie săsească autentică situată în vecinătatea vechiului cimitir evanghelic.

Cimitirul evanghelic este al doilea punct de atracţie pentru turiştii saşi sau germani ce vizitează comuna. După exodul saşilor, cimitirul cu vechea capelă reprezintă un veritabil loc de pelerinaj, mulţi copiii sau chiar nepoţi venind în ţinutul strămoşilor şi călcând sfios pe urmele acestora. Pe mulţi îi cheamă amintirile copilăriei, în aceste locuri, în care, parcă, se mai aud ecourile glasurilor străbunilor. Mulţi din bătrânii saşi rememorează momentele când fanfara străbătea comuna, oprindu-se pe aleile vechiului cimitir, unde un cor masiv cânta imnul „Transilvanie, ţară binecuvântată, a belşugului şi forţei”. A vizita cimitirul evanghelic reprezintă o adevărată incursiune în istorie, aici regăsind numele locuitorilor saşi ai Cristianului, generaţii şi generaţii de oameni vrednici care au ştiut să păstreze tradiţiile şi obiceiurile unei comunităţi unite şi harnice. Pe un areal întins, cu acces şi din str. XXIV, cimitirul evanghelic îmbie vizitatorul la reflecţie, smerenie şi respect.

La capătul străzii II se află trecerea peste calea ferată Sibiu – Cristian – Orlat – Sălişte – Vinţu de Jos, cale ferată construită în perioada 1896-1897, interesul statului maghiar fiind accesul rapid la bogăţiile Transilvaniei, situate în centrul provinciei: bazinul aurifer şi de exploatare a lemnului din Munţii Apuseni, centrul metalurgic Hunedoara – Cugir şi bogatele zăcăminte de cărbuni din Valea Jiului, zăcămintele de sare, etc. Astfel, coloana vertebrală a Transilvaniei a fost considerată linia ferată Alba Iulia – Arad (realizată la 1868), legătura cu Sibiu şi Turnu Roşu fiind considerată strategică pentru dezvoltarea relaţiilor cu Regatul României. Staţia Cristian a fost înfiinţată la 3 noiembrie 1897, fiind situată la km 14 +760. Poartă de intrare în comună, staţia CFR Cristian a purtat şi alte denumiri: Cristianul Sibiului s-a numit şi staţia Andrei Şaguna; şi alte staţii au purtat denumiri diferite: staţia Sibiel s-a numit şi Cacova Sibiului, staţia Tilişca – Galeş, staţia Miercurea Sibiului – Gheorghe Lazăr, etc.

Strada III – În cânepi – Kletitengässchen

 

Strada III, numită pe vremuri şi uliţa “În cânepi – Kletitengässchen” aminteşte de una din ocupaţiile caracteristice ţinuturilor bogat scăldate de ape. Cultura de cânepă pe teritoriul României se practică din vremuri imemoriale, scopul fiind confecţionarea îmbrăcăminţii, din fibrele de cânepă îmbrăcându-se tracii, dacii şi sciţii. În perioada medievală fiecare gospodărie avea o mică parcelă pentru cultivarea cânepii. Cristerenii mai vârstnici îşi amintesc că pe aceste terenuri se cultiva cânepa, fiind cultura numărul unu: toată familia trăia din cânepă, cu ea confecţionându-se hainele, lenjeria de pat dar şi ţesăturile din casă. Cu timpul tehnologia a permis o evoluţia în fineţea ţesăturilor, obţinându-se pânzeturi amestecate cu bumbac şi chiar cu mătase. Obţinerea fibrelor nu prezenta probleme majore. După recoltarea manuală (prin smulgere) cânepa se lăsa la uscat, crudă, după care se ducea la topit, snopii de cânepă fiind dispuşi în apă (de baltă sau de râu). În baltă, fiind nămol, apa se încălzea de la soare, fibra ieşind mai moale şi albă; în apă curgătoare, apa fiind mai rece şi temperatura variabilă, fibra ieşea ceva mai aspră şi mai puţin lucioasă. Topitul cânepii ajuta fibra să se desprindă de ţesutul lemnos, tulpinile topite spălându-se şi  apoi uscându-se la soare. Snopul de cânepă topit şi uscat era introdus în meliţă, pentru separarea fibrei de lemn, într-un caer brut. Cu piepteni speciali se pieptăna extrăgându-se fibra scurtă sau câlţii şi fibra lungă sau fuiorul.  Caierul de cânepă este ca şi caierul de lână ce se punea în furcă. Tradiţia cultivării cânepii a fost abandonată deşi se cunosc calităţile ţesăturilor confecţionate din cânepă: o ţesătură în care niciodată nu se transpiră, fiind extraordinar de higroscopică. Cânepa are valoare mare energetică, dar şi valoare medicală, fiind analgezicul din medicina chineză. De asemenea cânepa este singura plantă care omoară buruienile, înlocuind ierbicidele.

Locul plan al plantaţiilor de cânepă era scăldat de apele pârâului Mărăjdiei, pârâu ce uneşte pământurile montane ale sitului Cristian II cu intravilanul Cristian I, pentru a se vărsa în râul Cibin.

Posibil ca în sec. XVIII-lea, pe locul vechilor plantaţii, să înceapă construcţiile gospodăriilor pe strada III, comuna extinzându-se datorită creşterii populaţiei şi nevoilor tinerelor generaţii. Strada III este paralelă cu strada I, urmărind configuraţia grădinilor şi făcând legătura între str. II şi str. XXIII. Este o stradă liniştită, lipsită de zgomotul traficului de pe drumul judeţean şi în imediata apropiere a centrului administrativ comunal.

Strada IV – Brückengasse

 

Strada IV  – numită de saşi şi landleri Brückengasse – asigură continuitatea străzilor X, V, respectiv II în traversarea centrului comunei, de către drumul judeţean DJ 106 E. Dezvoltată ca principală arteră a comunei şi  legând centrul administrativ de cel cultural şi religios, strada păstrează câteva edificii şi instituţii remarcabile.

Cel mai important edificiu‚ integrat în patrimoniul cultural naţional, este casa muzeu (str. IV, nr. 29). Este singura casă monument istoric din judeţ amenajată ca muzeu, fiind construită în sec. XVIII-lea cu o arhitectură în stil francon. Muzeul inaugurat la 10 iulie 1969 (în cadrul festivalului cultural „Cibinium”), s-a constituit din donaţiile comunităţii. Transformarea locuinţei tradiţionale în monument istoric şi muzeu sătesc a asigurat conservarea „în situ” a acestei case săseşti reprezentative, specialiştii Muzeului Brukenthal sprijiniţi de prof. Göllner, Mihai Haupt şi Sieglinde Bottesch contribuind la salvarea unui patrimoniu mobil valoros pentru civilizaţia rurală săsească din întreg ţinutul.

Pe malul stâng al Iazului Morii se observă Moara comunală (str. IV, nr. 28), iar la nr. 10  atrage atenţia faţada clădirii cu forma frântă. Casa Drotleff, a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice, fiind considerată una dintre cele mai vechi case din ţinut, inscripţia vizibilă de pe faţadă atestând-o la 1573.

La nr. 15, găsim dispensarul uman şi farmacia, vizitarea curţii dezvăluind frumuseţea pridvorului din lemn cu frumoase elemente traforate ce trădează preferinţele estetice ale vechilor proprietari. În istoria localităţii se păstrează data de 1909, ca dată de construcţie a dispensarului uman, în acele vremuri fiind locuinţa medicului.

La nr. 21 este sediul Regiei Publice Locale Ocolul Silvic «CINDREL» ce administrează fondul forestier al C.L.Cristian (3482,4 ha) şi fondul forestier şi păşuni împădurite al C.L.Orlat (3600,4 ha), conform amenajamentelor silvo-pastorale. R.P.L. Cindrel deţine 15 cantoane silvice, din care Cristianul are cantoanele: cantonul spre Rusciori (deal), cantonul 3 Surdu (în zona Păltiniş), cantonul 4 Crăciuneasa (pe râul Mare), cantonul 5 Beşineu (pe muntele Beşineu) şi cantonul 2 Mărăjdie (aparţinând şi de Cristian şi de Gura Rîului). Aici există un solar pentru producţia puietului de molid pentru împăduriri, singura pepinieră a Cristianului fiind în Pădurea Răzilor, la liziera pădurii din Răzi şi graniţa Campusului agro-montan. Încă, nu există un centru de colectare fructe de pădure, aceasta constituind o adevărată oportunitate pentru toţi întreprinzătorii locali. Strada IV se continuă pe “insulă” şi pe teritoriul vechiului sediu al C.A.P.-ului Cristian, vechile hale fiind transformate în hale de producţie în diferite domenii ale întreprinzătorilor locali.

Strada V – În piaţă – Marktgasse

 

foto pag 309Strada V – “În piaţă – Marktgasse” este situată în vechiul centru cultural şi religios al comunităţii, pe malul drept al râului Cibin. Amenajată cu alei de promenadă şi locuri de popas, parcul central este principalul spaţiu public preferat atât de cristereni cât şi de vizitatorii Cristianului.

Cea mai impozantă clădire este şcoala cu clasele I-VIII, construită în perioada 1904 -1905, după planurile preotului Josef Georg Konnerth. Istoria învăţământului în Cristian datează de câteva secole, prima atestare fiind la 1504, an în care este consemnat documentar un “dascăl”, pentru ca în 1570, să fie amintită şcoala particulară unde preda Simon Kuntschius. În paralel cu şcoala germană – “Elementar Volkschule” activa şi şcoala românească (la 1905 – Şcoala Greco-orientală), cele două fiind unite şi preluate de statul român în 1921. Şcoala a cunoscut o serie de reforme administrative şi educaţionale, în 1949 fiind introdus ciclul gimnazial (V-VII);   după exodul saşilor (în 1990) a rămas şcoală cu predare în limba română, limba germană predându-se la singură clasă ce funcţionează cu predare simultană (grădiniţă). Prin activitatea Asociaţiei femeilor, în curtea şcolii s-a construit un internat (cu 2 săli de clasă, dormitor şi 2 locuinţe) cunoscut şi ca vechea grădiniţă, care s-a mutat în sediul actual (din 1935). În curtea actualei şcoli se poate admira noua biserică ortodoxă cu hramurile “Sf. Ioan Botezătorul” şi “Sf. Ioan Gură de Aur”- parohia Cristian II.  Clădirea a fost ridicată în 1901, după planurile aceluiaşi preot, aici funcţionând Căminul Cultural Săsesc (Saal-Zalul) până la preluarea de către comunitatea ortodoxă (în 1998).

În apropierea şcolii, la nr. 7 este casa parohială ortodoxă – Parohia Cristian II şi locuinţa preotului, iar la numărul 23 s-a fondat Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.

Vechea piaţă a comunei, loc de târg pentru produsele agricultorilor şi meşterilor din Mărginime a cunoscut o transformare profundă, comuna traversând, în ultimii zece ani, un proces de urbanizare continuă, dar şi de conservare a elementelor identitare specific medievale. Vecinătatea râului Cibin, râul care a adus belşug dar şi multe pagube agriculturii locale, asigură localităţii un farmec aparte, fiind singura comună sibiană ce beneficiază de acest peisaj cultural unic, în centrul istoric. Podul Cămerii şi podeţele pietonale, ce asigură accesul facil de pe un mal pe celălalt, invită la promenadă şi cunoaştere. Vechile gospodării şi grădini – deschise privirii călătorului – dezvăluie faptul că cristerenii nu şi-au abandonat ocupaţiile tradiţionale.

Strada VI – strada VII – Pe Răstoacă – Fless

 

foto pag 311Cele două străzi însoţesc râul Cibin în curgerea lui atemporală, spre Turnişor şi municipiul Sibiu. Ambele pornesc de la Podul Cămerii, strada VI pe malul drept iar strada VII pe malul stâng al râului. Pornind din imediata vecinătate a vechiului centru cultural şi religios al comunei cele două străzi, casele sunt rânduite pe o singură parte a drumului, majoritatea respectând alinierea faţadelor, după regulile nescrise ale coloniştilor saşi. Toate străzile şi-n general construcţiile din vecinătatea bisericii cetate asigură o imagine echilibrată zonei, un tot unitar de mare valoare istorică, ce demonstrează modul ingenios de organizare a spaţiilor şi activităţilor, în gospodării.

Ambianţa calmă a locuirii pe malul râului Cibin este asigurată de susurul lin al văii adânci şi al îndiguirilor trainice. Timp de secole valea Cibinului, cu canalele şi aria de revărsare periodică a dat mari bătăi de cap locuitorilor, lucrările executându-se după tehnologiile epocilor. Istoria cunoscută a comunei nu consemnează perioada când s-a construit actuala albie a Cibinului, rolul acestei noi ramuri fiind de apărare a bisericii fortificate. Apa curată şi nepoluată face posibil pescuitul sportiv autorizat, făcându-se uitate vremurile când numai anumite categorii privilegiate puteau pescui în Cibin. La 1585, râul a fost rebotezat în râul Domnilor – „Herrenbach”, pescuitul fiind permis numai magistraţilor.

Râul Cibin este ultimul şi cel mai important afluent din cursul mijlociu al Oltului. Izvorând din munţii Cindrel şi formându-şi cursul prin unirea a două râuri (Râul Mare şi Râul Mic) născute din rezervaţia naturală a Iezerului Mare şi Iezerul Mic, râul Cibin parcurge peste 80 km pentru a se vărsa aproape de Tălmaciu, lângă gara Podu Olt. Cibinul, prin traseul său este un râu sibian ce scaldă Mărginimea Sibiului şi localităţile Gura Rîului, Orlat, Cristian, Sibiu, Bungard şi Veştem. Principali afluenţi ai Cibinului sunt râul Negru (Sălişte), Hârtibaciu şi Sadu, toate aceste ape curgătoare fiind cea mai importantă zestre naturală moştenită. În ultimul secol comunităţile au învăţat şi s-au străduit să utilizeze această importantă resursă, devenind conştienţi de importanţa economică a râului. Din 1979, acumularea hidroenergetică de la Gura Rîului asigură apa potabilă atât pentru municipiul Sibiu cât şi pentru comunele învecinate. În lunca Cibinului s-a exploatat nisipul şi piatra, existând chiar şi o ţiglărie. Dacă în anii 1902-1906 s-au pavat toate străzile comunei, făcându-se chiar şi şanţuri de scurgere a apelor şi în perioada 1904-1905 s-au îndiguit malurile Cibinului cu pietre mari, în 1960 a fost regularizat râul (prin construcţia unui canal) iar în 1975 s-a amenajat cascada din mijlocul localităţii, în dreptul intersecţiei străzilor VII şi VIII.

Strada VIII – În cureche – Krautgasse

 

foto pag 313Strada VIII – cunoscută de români ca “În cureche”, iar de saşi “Krautgasse” este prima ramificaţie stradală din DN1, legătura cea mai directă cu vechiul centru. Aproape în paralel cu DJ106E, vechea uliţă VIII, acum modernizată, constituie, pentru cristereni dar şi pentru cei în tranzit, o alternativă de evitare a traficului de pe strada X. În 1975, în dreptul intersecţiei străzii VIII cu strada VII s-a amenajat, pe râu, o mică cascadă ce rupe curgerea lină, monotonă şi controlată a Cibinului. Remarcându-se scăderea nivelul apei în fântânile din gospodării s-a iniţiat investiţia în amenajarea cascadei, fiind considerată unica soluţie pentru reglarea acestui nivel.

Numirea românească a străzii, “În curechi” aminteşte de vremea când în lunca Cibinului se practica pe scară largă legumicultura, curechi fiind denumirea străveche a cunoscutei verze.

În Conscripţia fiscală din 1750, este descris modul cum se lucra pământul din Cristian, în acele vremuri: „Cîmpul le este împărţit în trei părţi de hotar, dintre care două sînt cultivate anual, iar a treia rămîne alternativ în odihnă. Două dintre ele sînt arate cu patru, iar a treia cu şase vite de jug. Ogorul necesită îngrăşăminte la fiecare trei ani o dată.Un cubul de grîu de toamnă, însămînţat într-un an cu fertilitate medie, dă circa zece clăi, alcătuite din cîte 20 de snopi, fiecare claie treierată oferind circa o măsură de grăunţe. Un cubul de ovăz produce circa opt clăi, care apoi aduc cîte o măsură şi un sfert de grăunţe”.

Terenurile din vechea luncă erau renumite pentru legumicultură. În prezent, se face diferenţa între legumicultura ecologică şi cea convenţională bazată pe pesticide şi îngrăşăminte chimice. În ultimele decenii se recunoaşte importanţa alimentară a legumelor obţinute în sistemul de cultură ecologică, valoarea  nutritivă fiind dată de calitatea superioară obţinută în acest mod. În sec. XX-lea legumicultura a fost sectorul agricol cel mai afectat de poluare; aceasta s-a datorat caracterului intensiv de lucrări, reprezentat prin mulţimea de soiuri, specii, hibrizi, etc, dar şi de tehnologiile de culturi succesive şi/sau asociate derulate cu scopul obţinerii de producţii mari pe unitatea de suprafaţă. Pentru producţii mari şi rapide se utilizau o serie largă de insecto-fungicide, stimulatori, erbicide şi îngrăşăminte chimice, toate acestea infestând apele şi reducând valoarea alimentară a produselor.

Pe micile suprafeţe din grădinile gospodăriilor, proprietarii cultivă necesarul de „verdeţuri”, terenurile fiind suficiente pentru  agricultura de subzistenţă. Majoritatea proprietarilor au înţeles să păstreze vechile şuri, în lipsa lor gospodăria putând fi „devastată” de micii curenţi de aer, specifici zonelor de şes şi luncă.

Strada IX – În luncă – Wiesengasse

 

foto pag 315Strada IX – numită şi “În luncă – Wiesengasse” este o o ramificaţie stradală, ce uneşte malul Cibinului (str. VII) cu strada VIII.  Numele vechi al străzii aminteşte de lunca inundabilă a Cibinului şi vremurile când braţul de nord al râului avea albia în locul străzii XIII. În lunca Cibinului se exploatează balastru, utilizat atât pe platforma industrială est a Cristianului, cât şi în construcţii.

Până în anul 2006, comuna Cristian nu dispunea de un sistem centralizat de alimentare cu apă şi canalizare. Fiecare gospodărie se alimenta cu apă din fântâna săpată în curtea proprie sau în vecinătate, un sistem ce s-a dovedit că nu era corespunzător din punct de vedere sanitar. Apa din pânza freatică subterană a ajuns puternic poluată datorită activităţii agricole (cu îngrăşăminte chimice), din grajdurile gospodăriilor, a WC-urilor uscate, dar şi a unor puţuri absorbante. Analizele apei au prezentat depăşiri însemnate la conţinutul de azotaţi, amoniu, azotiţi şi coli/litru, demonstrându-se că activităţile umane pot influenţa calitatea şi cantitatea apelor subterane. Situaţia comunei Cristian amplasată în lunca râului Cibin era cu atât mai urgentă cu cât circulaţia apei freatice era mult mai intensă, facilitând poluarea fântânilor. Sistemul alimentării cu apă a comunei este racordat, în prezent, la aducţiunea Gura Rîului – Sibiu, apa brută fiind tratată în staţia de la Poplaca, de aici fiind distribuită pe cele cca. 25 km de reţele, pe străzile comunei. Reţelele de canalizare proprii ale comunei colectează numai apa uzată provenită din gospodării, instituţii şi industria locală, într-o staţie de epurare amplasată în aval de localitate (la cca. 900 m), pe malul drept al Cibinului. Deversarea apelor epurate se face în râul Cibin, staţia respectând normativele sanitare în vigoare.

Pe partea dreaptă a străzii IX este amenajat stadionul „Cibinul” (în anii 1947), terenul existent asigurând condiţii minimale pentru desfăşurarea unor sporturi de masă. Chiar dacă rezultatele echipei locale de fotbal nu au propulsat-o la nivelul fotbalului de performanţă, Cristianul s-a remarcat, la nivel judeţean la tenis de masă pentru elevi, prin organizarea Cupei „1 Decembrie”. Concursul, ajuns la a VIII-a ediţie, atrage numeroşi elevi din şcolile judeţului Sibiu, promovând competiţia şi practicarea sistematică şi independentă a sportului. Să nu uităm cugetarea înaintaşilor noştri latini: mens sana in corpore sano” – „minte sănătoasă în corp sănătos, practicarea sportului stimulând competitivitatea, bazată pe corectitudine şi respect, şi contribuind la menţinerea şi întreţinerea sănătăţii.

Strada X – strada Bisericii – Kirchgasse

 

Strada X, cunoscută şi ca strada Bisericii – Kirchgasse, este dominată de aproape opt secole de biserica cetate, cu hramul Sf. Servatius.

Strada X uneşte drumul naţional 1– DN1 de podul peste Cibin, pod numit „Podul Cămerii”; strada se suprapune peste începutul drumului judeţean DJ 106E, fiind vechea uliţă ce unea „Râul ăl Mic” (actuala arteră a străzilor XIII şi XI) cu râul Cibin. Vechea Insulă a Cristianului era cuprinsă între cele două braţe ale Cibinului: actualul iaz al Morii („Canalul Morii”) şi „Râul ăl Mic” („Hinterbach”). Prin devierea cursului Cibinului prin centrul localităţii s-a creat drumul „naţional” (terminat la 1717); strada Bisericii a fost păstrată, fiind considerată printre primele uliţe ale localităţii. Strada X şi-n continuare drumul Cristian – Orlat a fost asfaltată pentru întâia oară în anul 1976, pe această uliţă fiind drumul de acces spre Mărginimea Sibiului dar şi spre Păltiniş; până în 1902 (când s-a construit drumul Răşinari – Păltiniş), din Piaţa Mare – Sibiu trăsurile aduceau turiştii în Cristian; aici călătorii închiriau căruţe ţărăneşti, mai robuste pentru a-i transporta până la baza muntelui.

A trece prin Cristian fără a vizita biserica cetate înseamnă a rata şansa de a cunoaşte localitatea de la înălţimea celor peste 28 metri ai turnului, unul dintre cele mai importante locuri de belvedere. Din turn se poate descoperi atât structura gospodăriilor cât şi modul de viaţă al locuitorilor, aceştia construind în lunca Cibinului o civilizaţie care a progresat, timp de secole. În sec. al XIV-lea, din vechea basilică romanică (fondată în sec. XIII-lea) s-au păstrat primele trei nivele inferioare, construindu-se o biserică hală gotică, reprezentativă pentru puternica comunitatea săsească. Aici a lucrat meşterul sibian Andreas Lapicida (sec.XV-lea) dar şi alte generaţii de meşteri, fiind construite treptat fortificaţiile, curtea ogradă, casa parohială (1800), toate fiind declarate monumente istorice ce demonstrează iscusinţa şi măiestria acestora. În biserică se păstrează altarul – element al artei baroce – achiziţionat în 1719, orga construită de Johannes Hahn (în 1775) şi alte obiecte importante aparţinând patrimoniului cultural naţional românesc.

Incinta bisericii fortificate a fost martora multor evenimente importante din istoria comunităţii, ultimul şi cel mai important fiind vizita regelui Belgiei, Albert al II-lea şi a soţiei sale Paola, în iulie 2009. Evenimentul a fost înscris cu litere de aur în istoria relaţiilor de înfrăţire dintre Cristian şi oraşul Leuven (Belgia), relaţii concretizate prin numeroase activităţi şi acţiuni bilaterale, anuale.

Strada XI – Uliţa răilor – Harnischgasse

 

Strada XI – numită de români şi “Uliţa răilor” iar de saşi sau landleri “Harnischgasse” (într-o primă traducere “alee armurii”) este strada ce intră în Cristian, dinspre Săcel; ea se suprapune parţial cu drumul naţional  DN1 – E68 – E81. La vechea şcoală românească (prima intersecţie) strada XI se continuă spre centrul localităţii, ajungând lângă biserica cetate. Astfel strada face legătura cea mai scurtă între intrarea în localitate şi vechiul centru istoric, în simetrie şi cu acelaşi rol cu strada VIII. În această zonă a fost vechiul cartier românesc, zona fiind situată în imediata apropiere a bisericii monument istoric “Buna Vestire”.

Vechea şcoală românească situată la intersecţia străzilor XIII cu XI, a fost construită înaintea primului război mondial, între 1908-1909, la început cu un singur etaj, fiind înălţată în 1948.

Pe partea stângă, la nr. 30, funcţionează grădiniţa Cristian (din 1935), grădina, parcul de joacă pentru copii şi spaţiul amenajat modern făcând-o printre cele mai frumoase grădiniţe din mediul rural judeţean. Căminul cultural a fost construit prin contribuţia cetăţenilor comunei, fiind dat în folosinţă în 1983, aici desfăşurându-se toate marile manifestări ale comunei: întâlniri publice (festivaluri, serbări şcolare, conferinţe, etc) şi manifestări particulare (botezuri, nunţi, parastase, etc).

Trecând pe lângă parcul copiilor, turiştii pot traversa Cibinul pe frumoasa punte pietonală (puntea lui Sepp), aceasta având o amplasare ce permite trecătorilor să admire meandrele râului în lungul şi efemerul drum spre vărsare. Orice vizită prin localitate cuprinde străzile V şi XI, puntea pietonală făcând legătura simbolică între vechile instituţii cultural-educative săseşti şi cele româneşti. Aici s-a amenajat o frumoasă sală, utilizată pentru evenimente ale comunităţii.

Într-un imobil, ce făcea parte din ansamblul bisericii fortificate s-a construit, în 1963, o baie populară; ea a fost deschisă până în 1970, fiind desfiinţată ulterior.

Înainte de intrarea în Cristian pe strada XI, în partea dreaptă, este situat târgul de animale. Pe un teren situat pe malul stâng al Cibinului se organizează, anual, două târguri pentru crescătorii de animale din comună şi Mărginimea Sibiului. În  prima duminică din luna mai şi ultima duminică din luna septembrie (începutul şi finalul sezonului agricol), crescătorii de animale se întâlnesc şi valorifică animalele dar şi produse din gospodărie. Atmosfera tradiţională, cu căruţele ce vin din satele vecine şerpuind pe drumurile de ţară, au făcut din târgul Cristianului, cel mai important târg din apropierea Sibiului.

Strada XII – (str.) Viilor– Weingasse

 

Strada XII a fost cunoscută, mult timp, ca uliţa Viilor sau “Weingasse”. Strada începe din mica piaţetă a căminului cultural (inaugurat în 1983) şi, intersectând str. XIII, urcă spre vechea fermă de berbecuţi ce aparţinea ade Industria Cărnii Sibiu. În stânga se poate merge spre Valea Mărului şi Valea Sălcii (printr-o subtraversare pe sub autostradă A1) iar în dreapta la cimitirul comunal ortodox; în cimitir poate fi admirată o frumoasă cruce pictată.  Strada XII înconjoară, practic, cimitirul comunal, un cimitir bine întreţinut, situat în apropierea bisericii ortodoxe „Buna vestire” şi deservind întreaga comunitate.

Vechea denumire a străzii – uliţa viilor – aminteşte de tradiţiile ocupaţionale ale locuitorilor, pe aceste meleaguri.

În conscripţia fiscală din 1750, realizată la dispoziţiile curţii din Viena, este descrisă şi localitatea Cristian. Gross Au (Cristian) este „aşezat la şes, la o milă distanţă faţă de Sibiu. Teritoriul său este doar de fertilitate medie, în parte din pricina pământului de la poalele munţilor, ici-colo nisipos, iar în parte datorită nu rarelor revărsări ale râului Cibin care, băltind pe ogoarele localnicilor, le cauzează deseori pagube deloc neînsemnate. Sătenii nu practică nici un fel de comerţ, cu excepţia desfacerii vinului şi a grânelor proprii. Ei se întreţin, în modul menţionat, anume vinul obişnuind în parte să-l vîndă străinilor interesaţi (care în general sînt români din satele înconjurătoare) în pivniţele proprii, iar o parte fiind cârciumărit în sat. Grânele sînt duse la vînzare la Sibiu, atunci cînd nevoia îi obligă la aceasta”.

Tradiţia cultivării dealurilor cu viţă de vie a ţinut mai mult de patru secole, întinsele vii cu struguri fiind desfiinţate în deceniul opt al sec. XX-lea. Au dispărut astfel soiuri locale dar şi o însemnată sursă de venituri a locuitorilor comunei, o activitate ce a făcut cunoscut Cristianul în întreg ţinutul. Atestarea viilor Cristianului, prin conscripţiile fiscale, demonstrează vechimea acestora dar şi organizarea administraţiilor. La 1750, scopul Conscripţiei a fost de a reaşeza sistemul fiscal pe baze moderne; atunci s-a făcut cea mai completă înregistrare statistică transilvăneană a realităţii din punct de vedere demografic, economic, social şi administrativ (în sec. XVIII-lea). Datele culese în 1750 au fost considerate extrem de valoroase şi autentice, ele constituind fundamentul sistemului fiscal al principatului Transilvaniei până la Revoluţia de la 1848.

De pe dealul Viilor se poate admira peisajul comunei Cristian, aici fiind şi cel mai important loc de belvedere. Fiecare anotimp conferă localităţii şi culmilor munţilor Cindrel o altă aură, specifică şi extrem de interesant de descoperit.

Strada XIII – strada „Râul ăl Mic” – Hinterbach

 

foto pag 323Strada XIII şi parţial strada XI s-a constituit pe o veche albie a unuia din braţele râului Cibin. Deşi pe harta iosefină din sec. XVIII-lea această albie apare, se păstrează referiri prin care, aflăm că la 1717, noul drum era finalizat.  Pe această stradă s-a construit, în 1790, biserica ortodoxă „Bunavestire”, monument istoric fondat pe locul unei biserici mai vechi, din lemn.

Biserica de dimensiuni reduse se încadrează în tipologia bisericilor ortodoxe din Mărginimea Sibiului, păstrând frumoase picturi murale, interioare şi exterioare, atribuite lui Stan şi Ioan Zugrav, originari din Răşinari. Pictura originală în frescă (din 1790 şi 1805) a fost restaurată, fiind păstrată şi conservată pentru valoarea artistică şi tehnică, incontestabilă. În patrimoniul bisericii se păstrează şi o serie de icoane, cărţi şi alte obiecte de cult ortodox, mărturii a vechimii şi continuităţii românilor – în Cristian, toate acestea conferind ctitoriei un important rol istoric.

În curtea bisericii se pot admira troiţele din lemn masiv de stejar, cruci ale credincioşilor dar şi impunătorul Monument al eroilor (fondat la 1930), închinat eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

Pe strada XIII, la nr. 1 găsim casa parohială – Parohia Ortodoxă 1 (construită în 1866); casa este locuinţa preotului paroh, aici fiind amenajată biblioteca parohială şi arhiva bisericii.

Pe aceiaşi stradă (la nr.53) s-a fondat, în 1979 – Staţiunea de Cercetări Zootehnice – în prezent  Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian, în structura Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”. Institutul este unic (în România), specialiştii acordând asistenţă tehnică de specialitate în dezvoltarea durabilă a zonei montane, obiectivele centrându-se pe cercetarea ştiinţifică a problematicii complexe a arealului montan şi elaborarea de soluţii şi proiecte de dezvoltare economică şi socială.

Din strada XIII se poate ajunge la Cimitirul comunal dar şi pe vechiul drum spre Rusciori şi în Valea Sălcii şi Valea Mărului. Dealul Viilor, aminteşte de întinsele vii cu struguri şi de tradiţia de peste patru secole a viticulturii, viile fiind desfiinţate în deceniul opt al sec. XX-lea.

Strada XIII era o componentă a principalei artere de circulaţie din sudul judeţului Sibiu – DN1; strada lega până în 2013, Sibiul de vestul ţării, aici dezvoltându-se o importantă zonă industrială, comercială şi de servicii. După inaugurarea centurii Sibiului şi a tronsonului autostrăzii A1 (Sibiu – Sălişte), traficul infernal s-a stins iar circulaţia rutieră s-a redus considerabil, ruta fiind agreată pentru accesul direct în Mărginimea Sibiului.

Strada  XIV – În ungheţ – In den WeidenStrada XV – În pietriş – Steingasse

 

foto pag 325Străzile XIV şi XV sunt situate pe cele două maluri ale Cibinului, prima pe malul stâng şi a doua pe malul drept, în amonte de centrul istoric al localităţii. Denumirile istorice trădează locurile relativ înguste de dezvoltare a intravilanului, locuri determinate atât de noua albie sinuoasă a râului cât şi de vechile exploatări de pietriş ale comunităţii. Cursul râului Cibin de la vest la est a fost  stabilizat odată cu construcţia barajului pe Râul Cibin şi cu regularizarea şi consolidările albiei cu ziduri de sprijin şi praguri de stabilizare. Timp de secole revărsările apelor Cibinului au afectat localitatea, înălţimea malurilor râului variind de la un metru (în amonte şi aval de Cristian) la cca. 3 m în zona centrală a comunei. Bogata pânză freatică cu un nivel variabil funcţie de precipitaţiile căzute se reflecta rapid în oscilaţiile nivelului râului; apropierea de izvoare şi de bogatele precipitaţii montane au îngreunat luarea unor măsuri de protecţie contra viiturilor. Gospodarul nu păstra grija apei decât în vremurile de secetă când observa că nivelul scăzut al apei freatice din fântână.

Satisfacerea necesităţilor de apă pentru toate activităţile unei comunităţi a ajuns să constituie o problemă complexă, strategică şi în prim-planul oricărei administraţii ce urmăreşte dezvoltarea durabilă a societăţii. Calitatea apelor este influenţată prin poluarea aerului, solului şi a apelor de suprafaţă, iar cantitatea apelor subterane este determinată de nivelul precipitaţiilor (secetă). În sec. XX-lea, creşterea exponenţială a populaţiei globului a condus şi la apariţia unor noi discipline tehnice privind gospodărirea resurselor, inclusiv a apelor. Gospodărirea apelor include noţiunea de proprietate a gospodăriei, neputând fi confundată cu noţiunea de management al apelor (aceasta fiind o activitate de administrare, nu de proprietar al resurselor).

Ca structură geologică lunca Cibinului este constituită predominant din aluviuni grosiere – pietrişuri, nisipuri şi bolovănişuri cenuşii. În masa acestor formaţiuni pot apare lentile de prafuri nisipoase, nisipuri prăfoase argiloase sau uneori mâluri. Grosimea acestor depozite aluvionare ating 5-6 m şi sunt de vârstă recentă cuaternară (holocen superior). În partea de nord a localităţii peste formaţiunile aluvionare ale râului Cibin se întâlnesc şi depozite de pantă (deluvii de pantă), provenite din transportul apelor de şiroire de-a lungul timpului. Prezenţa acestor depozite groase de aluviuni a făcut ca în zonă să se exploateze material aluvionar (balast) atât de necesar în construcţii sau ca material pentru lucrări de terasamente. Gropile formate în urma exploatării balastului s-au transformat în lacuri de agrement. În locul numit „Între şanţuri” pe malul Cibinului, la graniţa dintre Orlat şi Cristian, s-au amenajat patru lacuri piscicole particulare, pe locul fostelor balastiere; aici se poate practica pescuitul sportiv.

Accesul rutier de pe un mal pe celălalt se face pe singurul pod ce leagă cele două maluri chiar în centrul localităţii şi asigură accesul pe DJ 106E, spre Mărginimea Sibiului. Pe acest pod se derulează tot traficul judeţean dar şi cel intern comunal (auto şi cu mijloace hipo, etc). Pietonal cristerenii utilizează cele patru poduri amplasate funcţie de nevoile riveranilor: trei în amonte şi unul în aval de centrul comunei. Bine întreţinute, ele oferă spectacolul curgerii eterne a singurului râu sibian, numit de saşi “Zibin” iar de maghiari “Szeben folyó”.

Râul Cibin, în complexitatea lui, păstrează rezerve mari de valorificare, potenţialul piscicol şi de agrement nefiind pus în valoare.

 

Strada XVI – În cloştoră – Klostergasse

 

foto pag 327Cunoscută, în trecut, ca strada mănăstirii (“Kloser- mănăstire”), astăzi, strada este cunoscută şi pentru sediul Asociaţiei Prietenii Berzelor (la nr. 10). Barza (Ciconia ciconia) a fost considerată de romani o pasăre sfântă “avis pia et benigna” fiind iubită şi de cristereni; Cristianul este renumit pentru numărul mare al berzelor ce  preferă altor locuri din Europa, lunca nepoluată a Cibinului. Barza devenită etalon al dragostei de urmaşi şi al fidelităţii conjugale este considerată o pasăre ce aduce noroc (ferind de spirite rele) şi belşug (fertilizând ogoarele). Pasărea acvatică trăieşte peste 30 de ani (în captivitate), hrănindu-se exclusiv cu animale (insecte, şoareci, şerpi, broaşte, etc). Hrana zilnică a unei familii de berze cu patru pui se ridică la cca 5,8 kg, habitatul de hrănire fiind pe o rază de 800-3000 m de la locul cuibului. Berzele îşi amplasează cuiburile în locuri însorite şi înalte pentru observarea atentă a zonei de hrănire. Cuiburile atent construite (din crengi, paie, iarbă, bălegar, etc) ating dimensiuni mari (1-1,5 m) fiind constituit de o pereche de berze în cca. 8 zile, fiind folosit mai mulţi ani, la rând. Tradiţional locurile de cuibărit erau turnurile bisericilor, coşurile caselor, acoperişul şurilor şi copacii, astăzi fiind amenajaţi suporţi speciali pe stâlpi. Barza locuieşte pe trei continente: venind la sfârşitul lunii martie pentru depunerea de ouă şi creşterea puilor, ele pleacă la sfârşitul verii, în stoluri, spre ţările calde, din Africa de Nord şi vestul Asiei. În Cristian, familia Mirunei Gritu şi Asociaţia Prietenii Berzelor au amenajat un veritabil “azil” – adăpost pentru berzele rănite, ce nu mai pot respecta ciclul anual al pendulării. Experienţa de bună practică a asociaţiei atât în acţiunile de protejare şi conservare a berzei albe cât şi în parteneriatul educativ cu tinerii elevi din şcoală, a făcut cunoscut la nivel naţional, Cristianul, pentru implicarea comunităţii în protecţia naturii.

Comuna Cristian este membră fondatoare a mai multor asociaţii: Grupul de Acţiune Locală (G.A.L.) Mărginimea Sibiului (pentru accesarea proiectelor Leader în dezvoltarea durabilă a regiunii), A.D.I. Eco Sibiu (pentru implementarea şi monitorizarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor în judeţul Sibiu), Asociaţia de Apă Sibiu (pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă ale populaţiei, extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată), Asociaţia Reuniunea Mărginenilor (pentru dezvoltarea relaţiilor de vecinătate şi colaborare cu comunele vecine) şi Asociaţia Sportivă “Cibinul” Cristian (pentre dezvoltarea sportului în comună). Comuna Cristian este înfrăţită, din 1989, cu oraşul Leuven-Belgia (provincia Brabant).

Strada XVII – Lungă – Langgasse

 

Strada XVII, purtând denumirea şi de strada Lungă, divizează parcela de teren limitată de Iazul Morii, râul Cibin şi strada IV, în suprafeţe aproximativ egale, asigurând o bună organizare a terenului intravilanului istoric. Strada XVII asigură legătura cu str. IV prin str. V, stradă ce  delimitează şcoala comunală şi biserica parohiei II, dar şi un sector de gospodării, până la intersecţia cu str.XIX. Pe această stradă s-a demolat, în 1979, ultima casă de lemn, casă ce reprezenta mărturia unei civilizaţii a lemnului, specifice Mărginimii Sibiului.

Conscripţia fiscală din 1750 consemnează bogăţia verde existentă: “acest teritoriu, care include în parte şi munţi, cuprinde păduri destul de întinse şi din abundenţă pentru locuitori, dar pe care le pot folosi în mică măsură, fiind aşezate în parte în locuri periculoase pentru viaţa lor, iar în parte cu totul inaccesibile. Păşuni există şi ele din belşug (…)”.

Mergând pe strada XVII puţine case mai păstrează vechile şi masivele porţi de intrare în gospodării. Acele porţi făceau ca fiecare gospodărie să semene cu o mică cetate, nimeni neputând şti cu adevărat ce se petrece în spatele zidurilor înalte. Primele secole de colonizare, în care saşii au fost nevoiţi să cunoască vitregia invaziilor, i-au învăţat să fie prevăzători. Aşa se explică măreţia fortificaţiilor, dar şi trăinicia gospodăriilor, în toate lucrările de construcţie putând descoperi măiestria vechilor meşteri. În vremurile de început nu erau şcoli, viaţa obligându-i la supravieţuire. Se ştie că prima regiune colonizată de saşi a fost chiar “Provincia Sibiului”, colonizarea “Ţării Bârsei” fiind încredinţată ordinului cavalerilor teutoni.

Primul mare eveniment catastrofal a fost marea invazie tătară (1241-1242), regalitatea maghiară încurajând – ulterior – fortificarea localităţilor. Tehnica de apărare era simplă: toţi locuitorii se refugiau într-o fortificaţie uşor de apărat, gospodăriile fiind abandonate pe perioada invaziilor. În secolul XIV-lea (spre final) a apărut pericolul invaziilor turceşti, după năvălirea din 1491, fortificându-se bisericile de pe pământurile regale (circa 200). Tehnicile diferite de fortificare au condus ca fiecare biserică să prezinte elemente de arhitectură defensivă ce se deosebesc şi asigură construcţiilor unicitate şi autenticitate. Specialiştii au deosebit trei mari grupuri de soluţii: biserici cu incintă fortificată (biserica fiind deloc sau puţin fortificată), bisericile fortificate (elementele defensive fiind dispuse aproape sau în egală măsură pe biserică şi pe incintă) şi bisericile-reduit, (construite, de la-nceput, cu instalaţii şi incinte fortificate).

În jurul bisericii şi şcolii s-a concentrat viaţa comunităţii.

Strada XVIII –  XVIIIA – Uliţa Morii – Mühlgasse

 

Strada XVIII, şi varianta XVIII A, este  cunoscută ca “Uliţa Morii” sau “Mühlgasse”, amintind de vechea moară ce a existat pe Iazul Morii.  Strada face legătura dintre strada XVII şi strada XXIV, ultima însoţind cursul vechiului iaz al morii. Pe acest iaz, un braţ al râului Cibin, se afla amplasată moara comunei.

Malurile râului şi afluenţilor Cibinului au găzduit, în timp, o adevărată industrie populară. Pe apele repezi şi curate de munte se amplasau instalaţiile de pive şi vâltori pe care se desăvâşeau şi finisau ţesăturile grele de lână. În aceste instalaţii firele de lână de oaie se “înfrăţeau” formându-se un postav uniform şi îndesat, elastic şi moale. Arta piuăritului a fost la mare cinste în Mărginimea Sibiului, produsele create fiind adevărate creaţii de artă populară, apreciate atât de orăşeni cât şi de străinii ce vizitau aceste meleaguri. Pe râul Cibin şi în special la Gura Rîului s-a format cel mai mare centru de piuărit din sudul Transilvaniei, în prima jumătate a sec. XX, existând 19 pive de haine, 3 vâltori duble, 5 pive de ulei şi 5 mori. În această situaţie nu s-au inclus numărul mare de joagăre (fierăstrae de apă cu o singură pânză), produsele din lemn (scândurile, şipcile şi grinzile) fiind desfăcute în tot ţinutul.

În perioada 1973-1980, prin construirea complexului hidrotehnic Cibin au fost distruse majoritatea instalaţiilor manufacturiere ţărăneşti; debitul scăzut al râului regularizat nu a mai avut puterea să antreneze marile şi complexele instalaţii. Ultima moară pe apă din Mărginimea Sibiului poate fi vizitată în Galeş – Sălişte, aici proprietarul păstrându-şi vechea meserie. În aceste bijuterii arhitecturale şi inginereşti, morarul  îşi făcea meseria; era o meserie grea, păstrată, de obicei, din tată în fiu. Aici se făcea făina bună de pâine ori cea de mămăligă adevărată şi tot aici se aflau poveştile satului, oamenii aşteptând răbdători, cât timp morarul măcina.

În Cristian moara veche a funcţionat până în anii 1950, în strada XVIII, nr. 16; după desfiinţarea, în perioada comunistă, s-a înfiinţat secţia de tractoare a CAP-ului. Datorită creşterii nevoilor populaţiei, în 1907,  s-a construit moara pe acelaşi braţ al Cibinului, în centru; “iazul Morii” a fost îndiguit şi amenajat, fiind transformat în canalul morii. “Noua” moară (din strada IV, nr. 28) avea turbine şi sistem electric propriu, deservind – până în anii 2000 – cetăţenii Cristianului, pentru măcinarea grâului şi porumbului.

Moara păstrează vechile utilaje, acestea nemaifiind utilizate.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support