Skip to main content

Primăria CRISTIAN

Cadrul natural

Comuna Cristian este străbătută de apa râului Cibin. Din cele două iezere ale Cindrelului, Iezerul Mare şi Iezerul Mic izvorăşte apa lui care o apucă spre nord-est şi ia numele Râul Mare. Din dreapta primeşte apa pâraielor Marinca şi Surdu şi abia după ce se uneşte cu apa Râului Mic poartă numele de Cibin. În zona comunei Gura Râului, iese din munţi, trece prin Orlat, Cristian, Sibiu. Apoi îşi schimbă direcţia spre sud-est pentru a se vărsa în Olt, înainte de angajarea acestuia în defileu.

Cibinul împarte localitatea Cristian în două părţi. În urma inundaţiilor din 1975, apa Cibinului pe zona comunei a fost regularizată, evitându-se pagubele materiale provocate de inundaţii.

Suprafaţa totală:  7116 ha

Intravilan:  455 ha

Extravilan:  6661 ha

Teren agricol:  3257 ha

Păduri:  3492 ha

Alte terenuri:  367 ha

Populaţie 4500 locuitori

Gospodării: 1200